Red Cross Moldova

ÎntrareÎnregistrare
Principala » Ce facem » Sănătate »
A+ R A-

Primul ajutor pentru viitor mai sigur

Acordă o notă articolului
(9 voturi)

RAPORTUL FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE A SOCIETĂȚILOR DE CRUCE ROȘIE ȘI SEMILUNĂ ROȘIE CU PRIVIRE LA PRIMUL AJUTOR ÎN 2010

Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR) consideră că primul ajutor nu trebuie doar să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabile persoane, dar să fie și o parte integrantă a unei metode de dezvoltare mai extinse. Această metodă se axează pe prevenire, pentru a construi comunități mai sigure și mai flexibile.

Primul ajutor nu înseamnă o substituire a serviciilor de urgență; acesta este un prim pas vital pentru oferirea unei intervenții rapide și efective care ajută la reducerea traumatismelor serioase și la îmbunătățirea șanselor de supraviețuire. Acționarea imediată și aplicarea tehnicilor adecvate fac o diferență în salvarea vieților.

Statistica cu privire la primul ajutor în Europa evidențiază o accesibilitate diferită la primul ajutor printre țări aparte. Țările din Europa de nord de obicei au un procentaj mai înalt al populației instruite în primul ajutor:

- 95% în Norvegia;
- 80% în Germania;
- 80% în Austria;
- 75% în Islanda.

Totuși, situația este mult mai îngrijorătoare în restul țărilor de pe continent, deoarece multe din ele au doar între 5 și 10% din populație instruită în primul ajutor.

Paradoxal, se pare că nu există nicio legătură directă între nivelul de risc al țării și nivelul de instruire în primul ajutor. Norvegia și Suedia dețin cel mai mare procentaj al populației instruite în primul ajutor. Însă, riscul lor la nivel natural sau tehnogen este cu mult mai mic decît în allte țări. Diferența poate fi explicată prin faptul că multe țări au legi care fac instruirea în primul ajutor să fie obligatorie la școală, la locul de muncă sau la obținerea permisului de conducere auto. Instruirea obligatorie ajută la construirea comunităților mai puțin vulnerabile și mai flexibile la diferite riscuri la care sunt expuse. Dezvoltarea instruirii în primul ajutor este o modalitate excelentă de a face oamenii să fie conștienți că propriile lor capacități și comportamente fac o diferență în sănătate și securitate. FICR consideră că fiecare are potențialul de a salva vieți. Primul ajutor nu înseamnă doar tehnici. Este un act de umanitate și de aceea, este o responsabilitate principală a cetățenilor din toată lumea.

Europa astăzi se confruntă cu provocările în creștere ale:

  • Îmbătrînirii populației;
  • Accidentelor rutiere;
  • Maladiilor cardiologice;
  • Accidentelor chimice și ambiante;
  • Abuzul de alcool în rîndul tinerilor;
  • Accidentele casnice.

De asemenea, exsită riscul ca populația Europei să devină supra-dependentă de serviciile de urgență. Creșterea cunoștințelor în primul ajutor și instruirea în toată Europa va minimaliza cu siguranță efectele traumatismelor și bolilor.

Guvernele de asemenea ar trebui să aibă o metodă mai dinamică, promovînd ideea educației obligatorii în primul ajutor, de exemplu, în școli, sau atunci cînd se aplică pentru permisul de conducere auto. O metodă similară ar trebui folosită și la locul de muncă.

Persoanele care au fost instruite în primul ajutor trebuie să frecventeze cursuri de împrospătare a cunoștințelor. Departamentul de sănătate al FICR lucrează în prezent la stabilirea unui termen-limită care să fie introdus în certificatele de prim ajutor, după care este necesară frecventarea cursurilor de împrospătare.

Training-ul trebuie să pregătească și persoane care au deja cunoștințe în primul ajutor, pentru a ști cum să facă față efectelor traumatizante ce apar în urma unui accident, ceea ce poate preveni acțiunea lor.
Investirea în training-urile de prim ajutor nu doar salvează vieți, dar este și eficientă ca cost. Primul ajutor imediat reduce din severitatea traumatismelor și în același timp, costul ridicat al tratamentului medical pentru îngrijirea consecințelor pe termen lung ale traumelor.

Deoarece crește conștientizarea întîmplărilor ce cauzează accidentele casnice, la serviciu și în stradă, primul ajutor este de asemenea un important instrument de prevenire. Acesta face ca comunitățile să fie mai conștientiente de pericolele cu care se confruntă, în special în zonele predispuse dezastrelor.

Dincolo de acuzațiile că societatea modernă și-a pierdut spiritul de comunitate, există și cîteva excepții remarcabile. Ne amintim scene în care simpli cetățeni ajutau persoanele rănite, cuprinzînd mîinile răniților în timpul exploziei de tren din Madrid, în 2004 și atacurile cu bombă din Londra, în 2005.

Dar spiritul comunității nu este de ajuns. Demonstrațiile spontane ale spiritului comunității în aceste cazuri excepționale sunt contracarate de faptul că nu au fost instruite suficiente persoane în primul ajutor, pentru a asigura că răniții au primit ajutorul adecvat. După ce a avut loc un dezastru, este prea tîrziu să instruim persoane în primul ajutor, însă noi trebuie întotdeauna să ne gîndim la primul ajutor înainte ca tragediile și dezastrele să ne lovească.

Primul ajutor este pe cît de important, pe atît de dramatic, după cum este exemplul evenimentelor din Madrid și Londra, dar și incidentele minore. Să nu uităm că incidentele minore pot deveni mult mai serioase, fără o implicare imediată, pe care instruirea în primul ajutor o poate oferi. Această viziune este aplicabilă în Europa, dar și în restul lumii, în special unde facilitățile de sănătate sunt mai puțin dezvoltate.

Salvarea vieților la locul accidentelor

Societatea noastră modernă este expusă în creștere la factori care pun persoanele în situații potențial periculoase. Acești factori sunt numiți pericole, și pot fi naturale (de ex., cutremurul de pămînt) sau tehnogene (de ex., un accident de fabrică/uzină cu produse chimice). Ambele pot amenința sau aduce daune populației, dar pot avea și considerabile impacturi din punct de vedere economic și pentru mediu.

Cu toate acestea, accidentele pot avea loc atît acasă, cît și în stradă. Accidentele rutiere sunt cu siguranță primul exemplu la care oamenii se gîndesc atunci cînd este vorba de beneficiile primului ajutor. În fiecare an, aproximativ 127,000 de persoane sunt omorîte și 2.4 milioane sunt rănite pe drumurile europene.

Sunt multe lucruri ce trebuie realizate în această direcție. Printre aceastea, nu numai siguranța rutieră este importantă, dar și îmbunătățirea răspunsului medical de urgență (timpul din momentul în care s-a efectuat apelul pînă la sosirea la locul accidentului).

În Europa, studiile arată că 50% din toate decesele în urma accidentelor rutiere au loc la cîteva minute după accident, înainte ca ambulanța să ajungă la spital. 15% din decese au loc la spital, în timp de 4 ore, iar 35% după 4 ore de la accident.
Toate traumatismele trebuie să fie tratate cît mai curînd posibil, altfel rezultatul ar putea fi letal.

Asistența oferită în primele minute după accident sunt esențiale pentru rănit, în special pentru sănătatea și calitatea vieții sale pe viitor. Pînă la sosirea ambulanței poate trece o perioadă considerabilă de timp, dar un ajutor profesional poate încă să fie acordat.

Primele minute după un traumatism serios reprezintă un timp scurt, cînd potențiale măsuri de salvare a vieții pot fi inițiate. Multe decese din cauza blocării căilor respiratorii sau sîngerări externe pot fi evitate cu o acțiune promptă, cum este deschiderea căilor respiratorii blocate, supravegherea respirației și aplicarea presiunii directe pe o rană pentru a reduce sîngerarea.

Probabilitatea de supraviețuire sau deces al unei persoane rănite depinde de întreprinderea la timp a acestor acțiuni de salvare a vieții. Șansele de supraviețuire pot crește simțitor dacă martorii la incident încep să aplice primul ajutor în mod prompt. O reducere în timp înseamnă de asemenea o reducere a severității traumatismelor la sosirea în spital.

Cu toate că primul ajutor nu este o substituire a intervenției medicale de urgență, este un pas inițial vital în intervenția care oferă o contribuție efectivă și rapidă. Aceasta reduce severitatea traumatismelor și îmbunătățește șansele de supraviețuire în același timp.

Casa poate fi un loc periculos

Accidentele rutiere nu sunt singurele cazuri în care primul ajutor poate reduce traumatismele și preveni decesul. O altă situație principală este casa. Fiecare își amintește copii sau prieteni care și-au tăiat un deget, și-au fracturat un braț sau persoane care s-au opărit cu apă fierbinte.

Cele mai multe accidente se produc în locurile unde oamenii se simt în siguranță – în special acasă. Asemenea accidente includ stopul cardiac sau căderile, accidentele în timpul activităților de odihnă, tăierea, arsurile sau sufocarea. Statistica arată că spitalele din Uniunea Europeană în fiecare an tratrează  aproximativ 20.2 milioane de accidente produse acasă sau în timpul odihnei.

Fie că se întîmplă în stradă sau acasă, atacurile de cord trebuie să fie tratate cît mai curînd posibil. Următoarea informație publicată de Asociația Americană a Cardiologilor este explicită:
„... dacă nu este oferit nici un fel de prim ajutor imediat după un stop cardiac brusc, șansele de supraviețuire ale persoanei scad cu 7% pentru fiecare minută de întîrziere pînă la defibralizare. Puține încercări de resuscitare au succes dacă nu s-a acordat primul ajutor și defibralizare în cîteva minute de la colaps. Resuscitarea cardiopulmonară efectivă efectuată imediat după stopul cardiac poate dubla șansa de supraviețuire a persoanei, deoarece ajută la menținerea circulației sangvine spre inimă și creier și crește perioada de timp în care șocul electric al unui defibrilator poate fi efectiv. Deoarece moartea creierului începe în 4-6 minute după ce cineva a suferit un stop cardiac, dacă nu este produsă resuscitarea cardio-pulmonară și defibralizarea în acest timp; și deoarece inima va înceta să mai bată în 4 minute după ce se oprește respirația, beneficiul acordării primului ajutor poate fi demonstrat în mod evident.”

Noile obiceiuri sociale al consumului de alcool și mîncare sunt de asemenea un motiv de îngrijorare. Obezitatea crește constant în țările europene ale căror guverne știu că consecințele vor fi mari pentru sistemele de sănătate europene în următoarele decenii, în urma creșterii maladiilor cardiologice, diabetului și colesterolului în sînge. Instruirea în primul ajutor nu ajută doar în accidente, dar de asemenea promovează un mod de viață sănătos.

Alte pericole

Pe lîngă creșterea bolilor cardiovasculare, există și alte pericole în dezvoltare care necesită o creștere a instruirii în primul ajutor. Îmbătrînirea populației este unul din ele. Procentajul de persoane în etate al populației s-a dublat cu mult în timpul ultimilor 50 de ani, de la 46 la 112 milioane de persoane. Ponderea lor relativă în cadrul populației totale a crescut de la 8% în 1950 la 14% în anul 2000. Se preconizează că Europa va rămîne cea mai bătrînă regiune din punct de vedere demografic pînă în prima jumătate a secolului 21. Pe parcursul următorilor 50 de ani, proporția persoanelor în etate din populația totală se va dubla de la 14% în prezent, pînă la aproape 28%. Această tendință este îngrijorătoare, deoarece bătrînii – împreună cu copiii – sunt cele mai vulnerabile categorii ale populației. Accidentele produse acasă și în timpul odihnei îi afectează mai des. Cetățenii în etate reprezintă peste 50% din accidente produse acasă și în împrejurările ei, 20% din accidentele rutiere și 10% în magazine.

Alte amenințări, cum sunt consumul în creștere de droguri și alcool de asemenea pot crea consecințe devastatoare care necesită tot mai multă asistență de prim ajutor.

Aceasta este valabil în special pentru consumul excesiv de alcool. Aceast obicei extrem de periculos devine din ce în ce mai popular printre adolescenți și tineri. Constă în îmbătarea cît mai repede  posibil, care deseori duce la o comă cauzată de o supradoză de alcool. Iarăși, avînd persoane în rîndul acestor grupuri, care sunt conștiente de pericole și știu cum să ajute, va face o diferență în reducerea numărului de consecințe medicale serioase și decese.

Condițiile climaterice și pericolele tehnogene

Diversele caracteristici geofizice și climaterice ale Europei o fac vulnerabilă la o vastă categorie de evenimente naturale extreme, cum sunt inundațiile, secetele, incendiile forestiere, furtuni, avalanșe, cutremure de pămînt și erupții vulcanice. Cu toate că este prea devreme să tragem lecții științifice din potențiualul efect al schimbării de climă, este evident că există o tendință de creștere a dezastrelor naturale, fie acestea inundații, valuri de căldură, sau incendii forestiere masive care aduc consecințe ecologice și financiare majore, iar uneori chiar umane.

În ultimii 30 de ani s-a observat de asemenea o creștere a pericolelor tehnogene. De la precipitațiile radioactive de la centralele nucleare, cum este Cernobîlul, la transportarea materialelor periculoase și producerea lor, există multe amenințări tehnogene.

Iată de ce este crucial ca persoanele ce trăiesc în zone predispuse la dezastre să fie instruite în primul ajutor. Ei trebuie să fie familiarizați cu tehnicile de salvare a vieții, care pot coopera cu întîrzierile de evacuare a persoanelor bolnave sau rănite pentru îngrijirea medicală de urgență adecvată. Atunci cînd serviciile de urgență sunt supra solicitate și trebuie să meargă de la o urgență la alta, rolul persoanelor care acordă primul ajutor este crucial.

Importanța cunoștințelor de bază

Am evidențiat deja necesitatea de a susține instruirea sistematică în primul ajutor în școli și înainte de a obține permisul de conducere auto. Copiii de astăzi știu atît de multe lucruri; ei știu cum să lucreze cu tehnologiile moderne care le oferă sute de noi oportunități. Dar știu ei oare cum să reacționeze prompt la o situație ce pune în pericol viața? Pot ei să întreprindă niște pași decisivi atunci cînd se confruntă cu pierderi de sînge, un braț fracturat sau atunci cînd unul din prieteni se sufocă? Oare nu este important să îi învățăm de asemenea și capacitățile de bază pentru salvarea vieții?

Lipsa cunoștințelor în primul ajutor poate spori riscurile asociate cu accidentele domestice. Multe servicii de urgență raportează că părinții încă își aduc copiii suferind de arsuri fără să le răcorească părțile corpului arse, sau că părinții au acționat în cazul unei otrăviri făcîndu-și copilul să vomite. Pur și simplu, nu mai putem tolera o asemenea situație: toți părinții trebuie să cunoască primul ajutor de bază. Sporind nivelul instruirii în primul ajutor al populației, fiecare va fi capabil să facă față la cele mai obișnuite accidente fără panică, dar acționînd corect, înainte ca specialiștii să poată avea grijă de victimă.

Pe lîngă funcția sa de salvare a vieții, primul ajutor poate fi de asemenea un instrument de prevenire. Respectînd măsurile de securitate de bază, cum ar fi păstratrea produselor toxice, fierelor de călcat fierbinți și produselor de curățat (în special în recipiente care atrag copiii), pot reduce considerabil aceste riscuri.

Necesitatea unei instruiri de calitate

Aceasta, însă, nu este doar despre intorducerea obligatorie a instruirii. Trebuie de asemenea să îmbunătățim calitatea și practicile existente ale instruirii. Iată de ce chemăm oamenii să frecventeze cursurile de împrospătare a cunoștințelor. Toate capacitățile trebuie să fie practicate și actualizate. Cursurile de împrospătare a cunoștințelor vor aduce performanța celor mai mulți intervenienți pentru un nivel mai înalt decît cel obținut în urma trainingului inițial.

Continuarea educației în primul ajutor este esențială pentru menținerea cunoștințelor și capacităților persoanelor care acordă primul ajutor, în special atunci cînd ei nu își folosesc capacitățile frecvent.

O modalitate de îmbunătățire a situației este eliberarea certificatelor cu un termen-limită, după care va fi nevoie de un curs de actualizare a capacităților.

Un alt domeniu în care poate fi îmbunătățită instruirea în primul ajutor este creșterea nivelului realismului cursului. Un lucru diferit este sesiunea de instruire și altul aplicarea într-o situație reală. Primul ajutor nu este doar oferirea unor capacități de salvare a vieții pe un manechin; situația reală înseamnă lucrul cu factori care pot preveni asigurarea unui prim ajutor eficient, ca a face față cu prezența înfricoșătoare a sîngelui sau înfățișarea palidă și transpirată a unei persoane care are stop cardiac. Persoana care acordă primul ajutor poate fi influențată și de mulțimea care se adună în jurul unui accident. Toate acestea sunt niște motive importante pentru a pregăti persoanele care acordă primul ajutor pentru stresul cu care se vor confrunta. Îmbunătățirea acestui aspect al trainingului va evita ceea ce nu trebuie niciodată să se întîmple: persoane instruite în primul ajutor fugind de la locul unui accident pentru că le este teamă de sînge sau de nivelul de expunere.

Primul ajutor nu este doar despre răspunsul la o traumă fizică sau boală, dar de asemenea despre îngrijirea inițială, care include suport psihosocial pentru persoanele care suferă o durere emoțională cauzată de trăirea sau observarea unui eveniment traumatic. Aceasta este reală în cazul răspunsului la cutremurele de pămînt: nu numai voluntarii în primul ajutor înșiși pot fi răniți sau să piardă persoane dragi, dar atît voluntarii, cît și comunitățile afectate sunt îndurerați după ce și-au pierdut locuințele, îngrijorați din cauza situației de după lovituri, sau din cauza bunurilor jefuite. Acest aspect ar trebui de asemenea să fie o parte integrantă a instruirii în primul ajutor.

Există și alte tipuri de teamă care determină persoanele ce acordă primul ajutor să refuze să acționeze. Poate fi teama de a fi implicat într-o investigație a poliției, expunerea la sînge nesigur, sau chiar riscul acțiunii legale dacă primul ajutor acordat este considerat a fi inefectiv sau dăunător. În ce privește acest ultim motiv, trebuie să fie clar că tragerea la răspundere penală a persoanelor care acordă primul ajutor pentru rezultatele fără succes în aceste situații dificile nu numai că nu este corectă, dar de asemenea și neînțeleptă: aceasta va împiedica persoanele ce acordă primul ajutor să încerce să ajute pe cei care au nevoie de îngrijire.

În fine, armonizarea curriculei instruirii în primul ajutor trebuie să fie îmbunătățită. Deja există un Certificat European în Primul Ajutor care este oferit în toată Europa de către Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Standardele comune ale instruirii în primul ajutor oferă un model de lucru pentru armonizare și calitate în toată Europa.

Supra-dependența de serviciile medicale de urgență

Unul din principalele motive pentru care oamenii nu simt necesitatea instruirii în primul ajutor este faptul că ei sunt întrutotul încerzuți în serviciile medicinei de urgență. Totuși, ei nu trebuie să conteze în totalitate doar pe ele. Am demonstrat deja cum poate fi întreprinsă o acțiune esențială în timp ce este așteptată sosirea personalului profesional al serviciilor medicinei de urgență. Pe lîngă aceasta, vehiculele serviciului de urgență pot întîrzia din mai multe motive, cum sunt ambuteiajele în traficul rutier, sau numărul mare de victime care necesită îngrijire în același timp. Astfel, acordarea primului ajutor într-adevăr face o diferență. În cazul dezastrelor majore, deseori nu sunt suficiente vehicole de urgență și personal disponibil să răspundă destul de rapid, lăsînd comunitățile să se bazeze pe propriile lor capacități de salvare a vieții.

Încă o dată, guvernele trebuie să motiveze oamenii să fie instruiți. Guvernele trebuie să integreze partenerii nonguvernamentali în sistemele lor de sănătate, în loc să recunoască pur și simplu contribuția acestor ONG-uri. În mod similar, doctorii trebuie să promoveze instruirea în primul ajutor în rîndul rudelor persoanelor ce suferă de maladii cardiologice, deoarece acțiunea lor în cazul unui atac de cord poate fi vitală pentru pacient. Aceasta va consolida progresul pe care multe țări europene l-au făcut în accesul la mai multe defibrilatoare, care pot salva viețile a cel puțin 30% din cei care suferă de atacuri de cord. Trebuie de menționat și faptul că cei care au fost instruți în primul ajutor de asemenea sunt mai bine pregătiți în folosirea defibrilatoarelor.

Îmbunătățirea algoritmului supraviețuirii

Cine sunt persoanele care acordă azi primul ajutor? Unele sunt membrii organizațiilor medicinei de urgență. Totuși, multe dintre ele sunt doar persoane simple. Primul salvator este deseori un vecin, prieten, membru de familie sau pur și simplu un trecător. Rolul lor este de a oferi victimei șanse mai bune de supraviețuire. În mai puțin de 5 minute, voluntarii în primul ajutor pot face pași decisivi.

Algoritmul ajutorului – după cum este definit de Organizația Mondială a Sănătății – începe cu contactarea serviciilor medicale de urgență, securitatea situației (de exemplu, prevenirea producerii altor accidente, controlarea mulțimii) și primul ajutor propriu-zis.

Un algoritm de supraviețuire puternic poate îmbunătăți șansele de supraviețuire și de recuperare a persoanelor după atacurile de cord sau alte urgențe.

Crucea Roșie și Semiluna Roșie ocupă un rol principal în Europa

Conform statisticii din 40 de țări europene, 6.2 milioane de persoane instruite în primul ajutor în fiecare an, 56% (3.5 milioane) sunt instruite de Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, iar 44% sunt instruite de alte organizații. Trainingul oferit de Crucea Roșie și Semiluna Roșie include acționarea nu numai în cazul situațiilor medicale de urgență, dar de asemenea în cazul arsurilor, contuziilor, fracturilor, etc. Instruirea specifică este insitent recomandată. De exemplu, un voluntar în primul ajutor ce lucrează într-o companie chimică, trebuie să primească instruirea în domeniul arsurilor și intoxicațiilor chimice.

Legătura dintre prevenire și primul ajutor

Instruirea în primul ajutor este crucială pentru crearea unui răspuns mai eficient la cazurile de urgență. Dar trebuie să meargă mai departe decît aceasta. Trainingul în primul ajutor trebuie să includă de asemenea informație și conștientizare despre pregătirea pentru dezastre, astfel ca persoanele ce locuiesc în zonele predispuse la dezastre să cunoască riscurile și să știe ce să facă în caz de dezastru.

Prevenirea de asemenea, începe cu riscurile cu care ne confruntăm în viața de fiecare zi, inclusiv accidentele rutiere. Mesajele de siguranță la trafic trebuie să fie incluse în instruirea în primul ajutor despre prevenirea accidentelor și consecințele comportamentului iresponsabil.

Bazîndu-se pe experiența de principala organizație care oferă instruirea în primul  ajutor, Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie din Europa sugerează următoarele subiecte pentru a fi incluse în curricula instruirii în primul ajutor pentru șoferi:

  • Propagarea mesajelor preventive de securitate la trafic;
  • Protecția și stabilizarea locului accidentului;
  • Obligarea îndepărtării de urgență a unei persoane traumate de la locul accidentului dacă este necesar și a tuturor persoanelor dacă este posibil;
  • Evaluarea strării fizice a unei victime prin verificarea funcțiilor vitale - starea de conștiență, circulația sangvină, respirația și necesitățile psihosociale ale victimei;
  • Răspunsul la starea de inconștiență, probleme de respirație, singerări vizibile, șoc și suportul psihologic pentru a ajuta victima să supraviețuiască în timp ce este așteptat serviciul medical de urgență.

O metodă integrată  cost-eficientă

Îmbunătățirea prevenirii și informarea comunității în zonele predispuse la dezastre va reduce de asemenea costurile pentru operațiile medicale de urgență. Prevenirea începe în instruirea în primul ajutor prin ajutarea oamenilor să fie mai conștienți față de riscuri. Din acest motiv, FICR a promovat o metodă integrată pentru răspunsul său la dezastre, incluzînd programe pe termen lung care au drept obiectiv prevenirea, dezvoltarea și răspunsul clasic în caz de urgență.

Reducerea costrurilor umane și financiare

Instruirea cetățenilor în primul ajutor presupune cheltuieli. Totuși, numeroasele beneficii compensează chiar și cele mai exagerate costuri. Aceasta este adevărat în special dacă analizăm consecințele economice ale traumatismelor. Beneficiile financiare și sociale de reducere a deceselor premature și minimalizarea disabilității în urma traumatismelor sunt enorme. Costul socio-economic al traumatismelor fatale, serioase sau minore este estimat la aproximativ 2% din PIB-ul (Produsul Intern Brut) al țărilor europene (aproximativ 180 bilioane de Euro). Acordarea unui prim ajutor mai prompt și mai eficient este o modalitate de a reduce nota de plată financiară și umană.

O concluzie similară poate fi trasă și referitor la locul de muncă. Conform Statisticii Europene pentru Accidente la locul de muncă, în fiecare an, circa 5 milioane de lucrători sunt victime ale accidentelor la locul de muncă, ceea ce duce la cel puțin trei zile de absențe de la serviciu. Circa 5,000 de lucrători sunt omorîți în fiecare an în accidente la locul de muncă. Pe lîngă suferințele umane, aceste accidente au un puternic impact economic asupra business-ului.

În baza acestor statistici, este ușor de înțeles de ce companiile pot beneficia în urma instruirii anagajaților săi în primul ajutor: aceasta  ajută la reducerea traumatismelor la locul de  muncă. Primul ajutor poate să fi disponibil întotdeauna avînd pe cineva instruit în fiecare departament.

O altă descoperire intersantă este tendința lucrătorilor care au primit instruirea în primul ajutor de a fi mai predispuși la adoptarea unor practici de muncă mai sigure și să influențeze comportamentul colegilor care nu au fost instruiți.

Ceea ce oamenii au învățat la serviciu, poate fi util și acasă. Astfel, instruirea în  primul ajutor poate fi și un instrument util în construirea unei adevărate culturi a prevenirii, care aduce beneficii întregii comunități.

Zece recomandări pentru promovarea primului ajutor

  1. Instruirea în primul ajutor trebuie să fie accesibilă tuturor și nu doar celor care pot să își permită acest lucru;
  2. Instruirea obligatorie în primul ajutor trebuie să fie stabilită la diferite etape ale vieții (în școală, la obținerea permisului de conducere auto, etc.). În toate țările europene, fiecare candidat la licența de conducere auto trebuie să fie instruit în primul ajutor;
  3. Instruirea în primul ajutor trebuie să fie obligatorie la serviciu;
  4. Trebuie să fie fixate termene limită de timp pentru certificatele în primul ajutor pentru a stabili cursurile de împrospătare a cunoștințelor, care trebuie să fie susținute o dată la fiecare cinci ani;
  5. Armonizarea pentru educația în rimul ajutor în Europa de asemenea trebuie să fie îndeplinită. Există deja un certficat european în primul ajutor eliberat în Europa de către Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Bazîndu-se pe experiența sa de prestator principal al instruirii în primul ajutor, Crucea Roșie sugerează cîteva puncte cheie ce ar trebui să facă parte din curricula din întreaga Europă:
  1. Întreprinderea măsurilor de securitate, inclusiv semnalele de alertă;
  2. Observarea semnelor de viață vitale (de la evaluarea inițială pînă la monitorizarea situației);
  3. Prioritizarea victimei în stare inconștientă;
  4. Îngrijirea victimei cu dificultăți de respirație;
  5. Îngrijirea victimei cu dificultăți de circulație sangvină;
  6. Oprirea hemoragiilor severe;
  7. Îngrijirea arsurilor și plăgilor.
6. Tuturor cetățenilor trebuie să li se acorde un rol activ în prevenirea și pregătirea pentru  dezastre, însușind capacități, inclusiv primul ajutor, pentru a răspunde la toate tipurile de dezastre și accidente;
7. Trebuie să fie susținute și dezvoltate mai multe campanii de informare pentru a încuraja instruirea, utilizînd tehnicile moderne de comunicare (inclusiv mass-media socială);
8. Mai multe grupuri trebuie să constituie ținta trainingurilor în primul ajutor, cum sunt membrii de familie a persoanelor care suferă de boli de inimă, persoane în etate, persoane cu disabilități și grupuri minoritare care se confruntă deseori cu stigma și discriminarea;
9. Accesul la defibrilatoare trebuie sporit în continuare, făcîndu-le mai disponibile în locurile publice;
10. Trebuie să existe reguli clare împotriva tragerii la răspundere penală a persoanelor ce acordă primul ajutor pentru rezultatele slabe în situațiile dificile ale unui accident, care îi va împiedica să încerce să acorde ajutor celor care au nevoie de îngrijire.

Politica pentru primul ajutor a FICR specifică în mod clar ce avem în vedere atunci cînd ne referim la primul ajutor:

  • Primul ajutor este ajutorul imediat oferit unei persoane bolnave sau rănite pînă la sosirea ajutorului profesional. Acesta presupune nu numai traumatismele fizice sau bolile, dar și altă îngrijire inițială care include suportul psihosocial pentru persoanele care suferă o durere emoțională, ce au trecut prin experiența unui eveniment traumatic sau au fost martori la acesta.
  • Sănătatea bazată pe comunitate și primul ajutor tinde să construiască flexibilitatea comunităților lucrînd cu ele într-o metodă flexibilă și inclusivă primului ajutor. Aceasta include identificarea capacității locale și a vulnerabilității la cele mai întîlnite traumatisme, prioritățile sănătății comunității (cum sunt prevenirea, promovarea sănătății și controlul celor mai frecvente maladii), pregăritirea pentru dezastre și capacitatea de răspuns la dezastre. Aceasta ajută de asemenea la recrutarea și păstrarea celor mai eficienți voluntari care sunt aproape de o anumită comunitate.
  • Persoanele care acordă primul ajutor sunt persoane nespecialiste, instruite și certificate în primul ajutor, care își pot folosi cunoștințele și capacitățile pentru protejarea și salvarea vieților, cît și pentru a mobiliza și a oferi asistență unei comunități în pregătirea și răspunsul la situațiile excepționale.
  • Educația în primul ajutor este o programă aprobată pentru oferirea cunoștințelor și capacităților în domeniul procedurilor și tehnicilor care necesită puțin sau niciun echipament și pot fi învățate de publicul general. Această programă are rezultate definite și este oferită de traineri sau facilitatori calificați.
  • Certificatul în primul ajutor este recunoașterea oficială a competenței la un standard convenit de către o autoritate națională de stat. Trebuie să fie limitat ca perioadă de valabilitate și reînnoit la expirare prin frecventarea cursurilor de împrospătare a cunoștințelor.
  • Serviciile de prim ajutor sunt oferite în timpul evenimentelor publice pentru a răspunde la potențiale situații excepționale. Ele sunt stabilite printr-un acord între organizatorii evenimentului, comunități, voluntarii și personalul Societăților Naționale.

Fiind principala organizație ce oferă instruire în primul ajutor și avînd primul ajutor ca una din principalele misiuni ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie de la fondarea sa cu 150 ani în urmă, FICR, la fel ca și Societățile Naționale Membre, sunt angajate să susțină implementarea acestor măsuri. Credem cu fermitate că acestea sunt o contribuție esențială la construirea unor comunități mai sigure și mai flexibile.

Lasă un comentariu

sus
Acest site este creat cu suportul Federației Internaționale de Cruce Rosie, în cadrul Proiectului Reducerea Decalajului Digital. Creat de Dan Valey

Întrare

Înregistrare

*
*
*
*
*

* Câmp este obligatoriu